Sunt atât de mândru...

Îmi amintesc fragmente din ziua în care te-am întâlnit prima dată. Frânturi dintr-un peisaj perfect, un tablou complet ce urma să devină coperta unei cărți. Un roman scris timid, concentrat sub forma unei povești cu un final desăvârșit.

 

Nu-mi amintesc nimic legat de mine, însă despre tine îmi amintesc perfect. Un vis frumos creat din praf de stele. Privirea caldă și zâmbetul plin de înțeles, mirosul tău sincer ce mi-a pătruns și a rămas în suflet, trădau răspunsul unei rugăciuni de mult spuse. Iar pielea... pielea îți era perfectă. Eu însă... n-am mai fost om.

Nu îmi amintesc nimic din ce ți-am spus o seară întreagă, dar îți pot spune exact ce am simțit. Simțeam prezentul, trecutul și viitorul. Știam că te voi iubi, chiar dacă era un joc periculos... mi l-am asumat tacit. Știam deja, cu maximă exactitatea ziua, ora și minutul în care urma să-ți mărturisesc iubirea.

Dar lucrurile nu au stat deloc așa. Anticipasem prost, pentru că acel moment... știut cu atâta exactitate... a venit mult mai devreme decât mă așteptam.

Iar în ziua în care ți-am spus că te iubesc, a înflorit o floare. A fost o promisiune făcută Universului, pentru că din acel moment declarativ... eu te iubesc. Continuu. Așa cum știu. Așa cum pot. Dar te iubesc.

 

Acum te întrebi care-i treaba cu mândria. Păi, hai să-ți spun!

Sunt mândru că te-am întâlnit. Sunt mândru că am avut ocazia să îți spun că te iubesc și timp să îți arăt cât de mult.

Sunt mândru că ai ales să-ți fiu alături în momente mai mult sau mai puțin fericite.

Sunt mândru că m-ai lăsat să-ți sărutat tălpile și fiecare milimetru al sufletului tău.

Sunt mândru că ai ales să te trezești alături de mine, în toate acele dimineți. Iar când nu am fost acolo, sunt mândru că ai ales să adormi și să te trezești cu gândul la mine.

Sunt mândru că am putut să-mi strecor o parte din iubire în cafeaua pe care ți-o pregăteam cu atâta drag în fiecare seară.

Sunt mândru că ai ales să împarți cu mine zâmbetul tău fermecător.

Sunt mândru că ai ales să-mi fii alături, așa cum poți.

Sunt mândru că exiști și că ai ales să ai răbdare și să faci parte din viața mea.

Sunt mândru că pot lăsa moștenire... o carte, scrisă în totalitate despre iubirea mea. Iar cei puțini ce vor avea curajul s-o citească, să simtă o mică parte din iubirea ce am făurit-o cu atâta har.

 

Religia spune că mândria este un păcat. Nu-i bai, sunt mândru chiar dacă-i păcat.

Sunt atât de mândru că te iubesc …în felul meu și-n ritmul meu, încât orice păcat e asumat.

 

 

Tu ești mândru/mândră că iubești ?
Te invit să-mi scrii pe folosind formularul de mai jos, iar eu voi completa următoarele articole cu răspunsurile voastre.

Ți-a plăcut articolul? Dă share la articol pe rețelele tale sociale. Ar putea fi de ajutor unor oameni pe care îi ai tu în listă.